“ Aș sta pe-un pat de fân,

Tu să-mi cânți,

Eu să-ți spun

Ce bine mi-e la pieptul tău.

Să mă încânți,

Să mă descânți,

Atingerea să-ți fie precum o melodie,

Și eu să îți fiu goală

Pe piept o poezie.”

(Poezie, Elena Otilia)

“Și ce e frumos cu unele Idei ale Timpului Nostru – poate cele mai rodnice – este că nu sunt grandioase și declamatorii, ca ale pathosului războinic, ci idei discrete și naive, ținând de frageda fire a lucrurilor abia născute. E păcat de toate sufletele superior chinuite, nu atât pentru că insultă Viața și alte lucruri mari – căci plătesc pentru asta – cât pentru că jignesc câteva făpturi mici și bune. “

(Constantin Noica)

Lectură de zi cu picături ‘umede’

“Mai jos de cantonul Rinului, unde malurile fluviului pierd înfățișarea lor zâmbitoare, unde dealurile și stâncile se ridică semețe, crestate de ruinele lor romantice și unde domnește măreția aspră și sălbatecă a naturii-acolo e pitulat, ca o grozavă amintire a trecutului, întunecatul, străvechiul orășel Bacharach.

Nu totdeauna au fost așa de mohorâte și de dărăpănate zidurile lui, azi cu catapultele știrbe și cu turnurile de gardă oarbe, prin crăpăturile cărora fluieră vântul iar vrăbiile își fac cuiburile. Pe aceste străzi sărace, urâte și noroioase care se zăresc prin poarta zdrențuită a cetății, n-a domnit totodeauna acea tăcere de pustietate, întreruptă doar de strigătele copiilor, de cicăliturile femeilor și de răgetul vacilor.”

ce este de fapt Infinitul?

și din ce perspectivă derivă Răspunsul?

aceea a Sufletului?

aceea a Rațiunii?

poate chiar una necunoscută căreia încă nu i-am așezat un nume alături dar care își trimite informația sub forma unei pulsații în noi …

Citeam un citat, al lui Hamlet, pe care îl menționează Hawking în cartea sa Răspunsuri scurte la marile întrebări, care sună cam așa:

“Închis și într-o coajă de nucă m-aș putea socoti rege al nemărginirii”

Ulterior continuând cu întrebarea : “E Universul cu adevărat infinit, sau este doar foarte mare?”

Dar Ființa noastră? Suntem oare conștienți de acest multiunivers celular și nu doar, în care Existăm și în care ne conținem Suflul?

Și Trecutul are gustul său,

“la ora aceea timpurie a dimineții” … o expresie ce imediat m-a purtat în Trecut, într-una din diminețile mele cu trezire la 5 AM, purtând în Sine un Entuziasm ce-mi chema Ființa la mișcarea din starea de latență. Camera era încă îmbrăcată într-un Întuneric cald ce colabora într-un ritm lent dar potrivit cu Tranziția către Zi.
tălpile, în contact direct cu recele matinal de pe podea și mirosul de Cafea ce se extindea în gust cu Atmosfera. Apoi, pe buze Cafea … în Privire, lectura preferată acelui moment. Iar Ființa-mi ce-mi ‘exploda’ a Fericirea Descoperirii. Cum să nu Iubești Frumosul unei Clipe?

Origini.

wow tu Lună!

ce frumoasă-mi Ești

și ce frumos Ființa mi-o cunoști.

Asemenea Bărbatului ce,

Inima mi-o Simte, Corpul mi-l cunoaște și freamătul de Viu al Celulelor mele în ale sale îl Recepționează și îl Metabolizează într-un Mix Atent cu al său

Și pentru care Sufletu-mi, a fost o Reamintire a Acelei Iubiri.