Doar atât.

O adâncire în profunzime

o reîntoarcere la simplitate

Un salt în Necunoscut

și Soarele ce zâmbește din nou către Terestru după ce fulgii de nea și-au scris dansul în privirile trecătorilor … prin Lume.

Mirosul umed al dimineții

împreună cu o înviorare a simțurilor, clară, precisă.

și un surâs discret ce li se alătură și amintește de studenție trecând din starea latentă a memoriei celulare în starea activă de exprimare pe chip.

09:59, aproape 10:00.

și un Cărturești ale cărui uși își fac curaj încet încet în a se trezi spre deschidere.

Pășesc, intru …

– Diogenes, Despre viețile și doctrinele filozofilor?

sâmbătă dimineața și una din notele lumii mele…

“Cred că Seneca este excelent la orice vârstă(…). Eseurile sale vizează persuadarea cititorului(…) adresându-se atât minții cât și inimii. (…) La Epictet principiile stoice sunt prezentate cu maximă concizie și claritate. Manualul său are ceva sec și aspru. Este ca un espresso ristretto, molto ristretto, în timp ce eseurile și scrisorile lui Seneca sunt precum un cappuccino cu spumă, scorțișoară și inimioară. Cantitatea de cofeină este aceeași. Diferă doar concentrarea și, ca să zic așa, modul de administrare.”

(Theodor Paleologu)

“Într-un restaurant select situat aproape de centrul orașului Cambridge, doisprezece tineri și tinere stau așezați în jurul unei mese mari, pe care sunt aranjate farfurii și boluri, pahare și tacâmuri. Într-o parte a mesei se află un bărbat într-un scaun cu rotile. E mai în vârstă decât ceilalți. Pare extrem de fragil, emaciat, aneantizat și stă afundat în perna din pânză neagră a scaunului său cu rotile, fără să se miște, parcă lipsit de viață. Mâinile sale, firave și palide, cu degete subțiri, îi stau așezate în poală. În centrul grumazului său puternic, chiar sub gulerul descheiat al cămășii, se află un dispozitiv din plastic pentru respirat cu un diametru de aproximativ cinci centrimetri. În ciuda dizabilității sale însă fața îi este plină de viață și tinerească, părul castaniu, atent pieptănat, căzându-i pe o sprânceană, numai ridurile fine de sub ochi trădând faptul că este contemporan cu Keith Richards și Donald Trump. Capul îi stă aplecat în față, dar din spatele ochelarilor cu rame de oțel ochii săi de un albastru deschis sunt alerți, ridicați ușor pentru a cerceta fețele din jurul său. Lângă el, cu scaunul ușor înclinat, stă așezată o infirmieră, care îndreaptă o lingură spre buzele sale pentru a-l hrăni. Din când în când îl șterge la gură.

În restaurant plutește un aer de entuziasm. În jurul acestui om tinerii râd și glumesc, iar din când în când i se adresează sau fac o remarcă ingenioasă. O clipă mai târziu, toate aceste voci sunt acoperite de un sunet aspru, o voce metalică, de ceva desprins parcă de pe platourile de filmare ale peliculei Războiul stelelor- omul aflat în scaunul cu rotile dă un răspuns care stârnește hohotele de râs ale tuturor. Ochii săi se luminează, iar ceea ce unii au numit drept “cel mai frumos zâmbet din lume” îi cuprinde întreaga față. Dintr-odată știi că acest om este de fapt foarte plin de viață.”

(Stephen Hawking- O viață dedicată științei)

“ Spre voluptate tinde întreaga natură. Voluptatea face să crească firul de iarbă, să se dezvolte mugurul și să înflorească bobocii. Ea pregătește corola pentru săruturile razelor de soare, îndeamnă la nuntă tot ceea ce trăiește, pe obtuza larvă la nimfoză și, din închisoarea crisalidei, dă drumul fluturelui.”

(Noile fructe)